Nou aici?
Aveti mai jos cateva informatii despre cum ar trebui sa procedati atunci cand vizitati o biserică
- La ce adresa din Deva găsesc Biserica Adventista de Ziua a Şaptea?
- R: Deva, str. Iosif Vulcan, nr.8.
- Pot să vin însoţit de cineva?
- R: Da, puteţi veni însoţit de orice persoană care respectă regulile de conduită în biserică.
- Noi avem un copil de 3 ani, poate să ne însoţească?
- R: Da, sunteţi bine primit împreună cu toata familia dvs., inclusiv copii de orice vârstă.
- Trebuie sa am o ţinută specială când vin la biserica?
- R: Având în vedere că veniţi în Casa Domnului (Biblia aşa denumeşte biserica) trebuie să aveţi tinuta care să vă permită să staţi în faţa Sa.
- În ce interval orar este programat serviciul public de inchinare?
- R: Vineri după-amiază: 20:00 – 21:00
- Sâmbătă dimineața: 09:00 – 12:00
- Sâmbătă după-amiază: 18:00 – 19:00
- Miercuri după-amiază: 19:00 – 20:00
- Exista scaune în biserică?
- R: Da. Toata lumea va sta confortabil pe scaun. Sala este încalzită pe timp de iarnă.
- Ce înseamnă Serviciu Divin?
- R: Prin serviciu divin se intelege orice întrunire a bisericii în care este chemat Numele Domnului, în Sabat şi în afara Sabatului: serviciu divin al Şcolii de Sabat, serviciul divin al orei tineretului, serviciul divin de botez, serviciul divin de cununie, serviciul divin de înmormantare, etc.
- Ce înseamnă „Sfânta Cina”?
- R: Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului şi sangelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru, se bazează pe text biblic şi se ţine în biserica noastră o singură dată la trimestru (3 luni). Pentru detalii vezi secţiunea Credinta adventa .
- Trebuie să particip la diferite ritualuri în timpul programului de cult?
- R: Nu. Trebuie doar să acordaţi respectul dvs. celorlalţi participanţi în timpul momentelor de rugăciune.
- Pot să mă ridic şi să plec în timpul unui serviciu religios?
- R: Da. Puteţi să vă ridicaţi şi să părăsiţi sala oricând doriţi fără însă a deranja audienţa şi cu respect pentru Casa Domnului şi ceilalţi participanţi.
- Sunt în imposibilitatea de a participa la un serviciu de inchinare deoarece am nevoie de un însoţitor, eu aflandu-mă într-un scaun cu rotile. Ce puteţi face pentru mine?
- R: Imediat ce veţi intra pe poarta bisericii veţi fi preluat de un diacon (o persoană din cadrul bisericii) care vă va însoţi pe tot parcursul serviciului divin oferindu-vă ajutorul pentru rezolvarea unor probleme de mobilitate ale dvs.
- Vreau să particip la serviciul de inchinare dar din motive care n-au depins de mine am întarziat. Ce fac?
- R: Puteti intra cu respect pentru Casa Domnului şi fără să deranjaţi pe ceilalti participanţi în orice moment din timpul serviciului, exceptind totuşi momentele când comunitatea se află în rugăciune. Puteţi astepta liniştiţi până când participanţii vor lua din nou loc pe scaune, după care intraţi si dvs. în sală.
- Pot utiliza telefonul mobil in biserica?
- R: O regula de bază în conduita unei persoane spune ca nu ar trebui să ţineţi telefonul deschis în timpul unui serviciu religios. Dacă totusi v-a scapat acest amănunt şi aţi uitat sau chiar aţi lasat telefonul deschis la dvs. e bine să încercati să nu-i deranjaţi pe ceilalţi participanţi (eventual lasat pe modul silenţios) în momentul când telefonul dvs. va suna. Pe timpul pauzelor puteţi însă să vorbiţi la telefon iar dacă consideraţi că este foarte important puteţi chiar părăsi sala şi să apelati sau să răspundeţi la telefonul dvs.
- Daca doresc sa contactez pe cineva din conducerea bisericii cum procedez?
- R: La sfarsitul serviciului divin veti fi salutat personal de catre o persoana din cadrul bisericii (de obicei de cel care tine predica). Va puteti manifesta atunci aceasta dorinta si ulterior veti fi contactat de catre pastorul bisericii sau un responsabil desemnat din biserica.
- De unde pot afla programul saptamanal al bisericii?
- R: Avem in intentie sa tiparim si sa distribuim o publicatie Program cu aparitie lunara de unde sa aflati programul saptamanal al bisericii din Deva. Aveti totusi posibilitatea de intra in posesia acestor informatii folosind site-ul nostru (actualizat saptaminal).
- Daca vreau sa merg la biserica din localitatea unde locuiesc, cum as putea sa gasesc adresa?
- R: Daca locuiti in judetul Hunedoara consultati pagina noastra Adrese biserici, iar daca locuiti in alt judet din Romania consultati pagina cu adrese din site-ul Cercetati Scripturile iar din cazul cand locuiti in afara Romaniei cautati intr-un ghid Pagini albe din localitatea dvs.