CÂNTAREA LUI MOISE ȘI CÂNTAREA MIELULUI

Ei CÂNTAU CÂNTAREA LUI MOISE, robul lui Dumnezeu, şi CÂNTAREA MIELULUI. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, împărate al neamurilor!(Apocalipsa 15:3)

Sunetul cântării intră în această scenă total neaşteptat, mai ales pentru că râurile de sânge anticipează şi alte urgii (Apocalipsa 14:19-15:2). Ar părea un timp în care cântatul şi bucuratul să fie interzise. Dar uneori cel mai puternic cântec apare când nimeni nu plănuieşte lucrul acesta.
Era o simplă audiţie. De aceea şedinţa nu avea tobe, cântăreţi de acompaniament vocal şi nici aşteptări. Sam Philips auzise despre un băiat chipeş din localitate care prefera baladele, ştia câteva acorduri la chitară şi fusese binecuvântat cu numele ostentativ de original Elvis Presley. În căutările lui după o nouă voce, Philips a trecut aproape fiecare cântăreţ din Memphis prin studioul lui de înregistrări Sun Records, în acea seară de vară, ziua de după 4 iulie 1954, Elvis, care avea pe atunci 19 ani, era pur şi simplu următorul la rând.
Philips le-a cerut chitaristului Scotty Moore şi basistului Bill Black, doi muzicieni de încredere, să-i ofere sprijin. La 7 seara, la câteva minute după o scurtă conversaţie şi un râs din cauza emoţiilor, Philips a aranjat trioul în cerc. Apoi l-a întrebat pe Elvis ce voia să cânte. Şi mai mult râs din cauza emoţiilor. Elvis ştia doar câteva cântece şi pe majoritatea dintre ele nu le putea cânta de la cap la coadă. Oarecum, grupul a bâjbâit prin „Harbor Lights,” care fusese un hit al anilor 1950 pentru Bing Crosby. Din camera de control, Philips îi încuraja: „E foarte bine”, deşi nu era. Elvis cânta plictisitor şi mecanic. Drept rezultat, Elvis a cerut o pauză.
Formalităţile fiind suspendate, Elvis a luat o chitară şi a început să se învârtă cântând un cântec vechi de blues al lui Arthur (Big Boy) Crudup numit „That’s All Right”. Suna aproape euforic şi ritmul era total greşit – mult prea frenetic, aproape sălbatic. Fără tobe, Black a început să îşi lovească chitara bass pentru a ţine ritmul, în timp ce chitara lui Moore intra şi ieşea din linia melodică. Scoţându-şi capul în afara camerei de control, Philips le-a spus celor trei să se aşeze într-un loc pentru a continua să cânte. Două nopţi mai târziu, „That’s All Right” a intrat pe radioul din Memphis. Philips avea noul lui sunet şi era rock-and-rollului începuse.
Dacă Elvis Presley nu ar fi fost înregistrat într-o sesiune informală, nimeni nu ar fi auzit vreodată despre el (Vă las să decideţi dacă lucrul acesta ar fi fost bun sau rău). Dar muzica este cea mai puternică atunci când reflectă profunzimea experienţei unice a unei persoane. Acesta este tipul de cântare în care cei răscumpăraţi vor izbucni pe neaşteptate după urgii – cântarea spontană a experienţei profunde.
Doamne, fă-mi experienţa mai profundă în moduri în care nu m-aş aştepta vreodată. Vreau să pot cânta cântarea lui Moise şi cântarea Mielului.