DIN ORICE NEAM, DIN ORICE SEMINŢIE, DIN ORICE NOROD Şl DE ORICE LIMBĂ
După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, DIN ORICE NEAM, DIN ORICE SEMINŢIE, DIN ORICE NOROD Şl DE ORICE LIMBĂ, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.(Apocalipsa 7:9)
Poporul lui Dumnezeu integrează o mare varietate de medii etnice, rasiale şi naţionale. Prezenţa în veşnicie a oamenilor din medii atât de diferite va fi cu siguranţă o provocare. Dar acest creuzet va funcţiona datorită minunatei Evanghelii a harului lui Dumnezeu pentru toţi, fără excepţie.
Poporul lui îşi va modela modul în care relaţionează cu ceilalţi după tratamentul Lui faţă de ei. Cei răscumpăraţi vor învăţa să aprecieze diferenţele la ceilalţi în loc să se simtă ameninţaţi de ele. în veşnicie, asemenea caracteristici vor produce bucurie şi entuziasm, şi nu conflict şi iritare. Oamenii care sunt diferiţi de mine sunt cei care aduc lucruri unice şi care îmi îmbogăţesc viaţa.
O poveste spune despre un bărbat din India care căra apă şi avea două vase mari, fiecare atârnat de un capăt al unui par pe care îl căra pe gât. Unul dintre vase avea o crăpătură în el şi întotdeauna ajungea jumătate plin, în vreme ce celălalt aducea întotdeauna o porţie întreagă de apă. Vreme de doi ani, acest lucru a continuat zilnic, cu bărbatul aducând numai un vas şi jumătate de apă la casa lui. Vasul perfect era mândru de realizările lui. Dar bietul vas crăpat se simţea mizerabil, pentru că era capabil să îndeplinească numai jumătate din ceea ce a fost făcut să facă.
În cele din urmă, vasul crăpat a vorbit cu bărbatul care căra apă lângă râu. „Mi-e ruşine de mine însumi şi vreau să îmi cer iertare”, a spus el. „Din cauza defectului meu, apa curge pe cărare, ajung cu doar jumătate de cantitate de apă şi tu nu primeşti valoarea deplină a eforturilor tale.”
„Ai observat că florile cresc doar pe partea ta de cărare”, a spus bărbatul, „dar nu pe partea celuilalt vas? Asta pentru că am ştiut dintotdeauna despre defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta de cărare. în fiecare zi când ne întoarcem, tu le uzi. Vreme de doi ani am putut să culeg aceste flori frumoase ca să decorez masa. Fără ca tu să fii exact aşa cum eşti, nu ar fi această frumuseţe care să decoreze casa.” Fiecare dintre noi are propriile defecte. Dar Dumnezeu poate folosi şi chiar transforma crăpăturile şi imperfecţiunile noastre pentru a-i îmbogăţi pe alţii. După cum putem învăţa să le apreciem şi defectele lor. Aşa va fi raiul. Şi raiul va începe pentru noi aici, în măsura în care preţuim diferenţa pe care varietatea lui Dumnezeu o face în viaţa fiecăruia dintre noi. Până la urmă, dacă Creatorul ne-ar fi făcut pe toţi la fel, cât de plictisitor ar fi fost lucrul acesta?
Doamne, fă să recunosc frumuseţea pe care Tu o vezi în incredibila diversitate a creaţiei Tale. Ajută-mă să transform iritaţiile în bucurie şi diferenţele în binecuvântări
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!