EMOȚIILE LOCUITORILOR DE PE PAMANT

Şl LOCUITORII DE PE PĂMÂNT SE VOR BUCURA Şl SE VOR VESELI DE El şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi O MARE FRICĂ A APUCAT PE CEI CE l-AU VĂZUT (Apocalipsa 11:10-11)

În aprilie 2004, zburam din Hong Kong către San Francisco. La câteva ore de la decolare, am aruncat o privire pe ecranul cu datele de zbor şi, uimit, am constatat că avionul nostru călătorea cu 1 248 km/h, cu mult peste viteza sunetului. Graţie unui vânt din spate de 320 km/h, trecuserăm uşor de limita sunetului.

Pe 14 octombrie 1947, Cuck Yeager se pregătea pentru cel de-al nouălea zbor al său în avionul rachetă experimental Bell X-l. Fiecare zbor precedent l-a adus mai aproape de 1 Mach, bariera care nu fusese depăşită niciodată, unde fiinţele umane puteau călători mai rapid decât viteza sunetului. Era periculos, iar el ştia. Un pilot britanic care participa la teste pierise când avionul lui se dezintegrase la 0,94 Mach. Yeager, pilotul de teste neînfricat, care într-o zi urma să piloteze un avion rachetă în afara atmosferei Pământului, a coborât în X-l când se afla în interiorul uriaşei nave-mamă, B-29. A închis uşa cabinei de pilotaj folosind un cap de mătură.

La 6 km, avionul rachetă a ieşit din modul bombă cu o zdruncinătură. Toate cele patru rachete au fost pornite, făcând avionul să se zdruncine violent. Indicatorul a ajuns până la 0,965, apoi a ieşit de pe scală. Uluit, Yeager a realizat că zbura supersonic. „Era le fel de neted ca fundul unui bebeluş: bunica putea să stea acolo sorbind limonadă”, a spus el mai târziu. X-l-ul lui accelerase la 1,06 Mach sau 1 126 km/h (700 de mile) pe oră. Pe jumătate nu îi venea să creadă – până ce echipajul de urmărire a sosit şi a raportat că a auzit prima bubuitură sonică, un sunet care a marcat sfârşitul erei fraţilor Wright şi începutul erei spaţiale.

Potrivit textului nostru, emoţiile „locuitorilor pământului” s-au schimbat brusc de la mare bucurie la mare teamă. În ambele cazuri, emoţiile erau legate de viitor. Când cei doi martori erau morţi, oamenii nu au prevăzut niciun „chin” în viitorul lor. Dar învierea celor doi martori le-a adus o mare frică. Vrăjmaşii lui Dumnezeu nu aveau nicio idee despre ceea ce urma să li se întâmple.

Astăzi, în mod obişnuit, trecem de bariera sunetului şi rareori observăm lucrul acesta, dar Yeager nu avea cum să ştie că va fi atât de neted. Într-un act de mare curaj, el şi-a înfruntat temerile şi a încercat. Aceia care simt de partea lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de viitor. Deja ştim că „bubuitura sonică” de la sfârşitul timpului nu îi va afecta pe cei pecetluiţi.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru asigurarea că nu avem de ce să ne temem de viitor, cu excepţia pericolului de a uita cum ne-ai condus în trecut!