ESAU

Preaiubiţilor, vă sfătuiesc, ca pe nişte străini şi călători,
să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. (1 Petru 2:11)

Am fost mereu interesat de categoria de oameni în care se află persona­jul zilei, Esau. Aici mai intră Cain, Balaam, Ghehazi ş.a. Aţi observat ce au aceştia în comun? Toţi au avut privilegii spirituale incredibile şi un cadru ex­traordinar al cunoaşterii lui Dumnezeu. Continuarea o ştiţi: ceva îi împiedică lamentabil să fructifice uriaşul avantaj al vieţii lor. Care ar putea fi piedicile? Invi­dia, setea de popularitate, lăcomia, pofta senzuală, orgoliul, lupta pentru întâieta­te. Poate aţi mai întâlnit aceşti paraziţi ai caracterului şi în lumea contemporană.
Dar oare ce îl include pe Esau în acest cerc nefericit de oameni? Esau era nepotul lui Avraam, numit şi „prietenul lui Dumnezeu”. Avea cincisprezece ani când asista la ceremonia de înmormântare a bunicului său. Crescuse pe genunchii acestuia, ascul­tând cum îi vorbea despre făgăduinţele minunate ale lui Dumnezeu.

Aveam douăzeci şi trei de ani când am condus-o pe bunica mea dragă pe ultimul drum, după ce pe genunchii ei am învăţat primele rugăciuni şi primele cuvinte des­pre Dumnezeu. Tot ea m-a îndemnat să devin pastor pentru o viaţă de slujire. Am păstrat cu scumpătate sfaturile ei. Esau, primul născut, avea prin naştere chemarea de a fi moştenitorul spiritual al bunicului, cel care duce mai departe cunoaşterea de Dumnezeu.

Potrivit raportului biblic, totul se năruie într-o singură şi banală zi, când pe fon­dul foamei apare un contracandidat puternic: o ciorbă de linte. Pavel scrie mai târ­ziu că „pentru o mâncare, Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut” (Evrei 12:16). Incredibil de ieftin! Pentru o mâncare, o pierdere veşnică. Dar falimentul lui Esau nu este rodul neatenţiei dintr-o zi. „El reprezintă o categorie de oameni care au o binecuvântare specială, valoroasă, la îndemâna lor, moştenirea nepieritoare, o viaţă care durează cât viaţa lui Dumnezeu şi o greutate veşnică de slavă, dar care s-au lăsat timp atât de îndelungat în voia apetitului, pasiunilor şi înclinaţiilor, încât puterea lor de a discerne şi de a aprecia valoarea lucrurilor a slăbit” (Dietă şi hrană, p. 148). Este vorba de multe zile în care a cedat apetitului nestăpânit.

Te invit azi să ceri părtăşia Duhului Sfânt, „ungerea” (1 Ioan 2:27) care asigură discernământul în toate alegerile pe care le vei face în această nouă zi, ca să nu pierzi o moştenire aşa de mare pentru… o mâncare!

Ilie Cristea, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord