FATA FARAONULUI

Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon şi el i-a fost fiu.
l-a pus numele Moise (Scos), „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape”. (Exodul 2:10)

Cu siguranţă că prinţesa Egiptului nu a ştiut în acea zi că îngerii îi conduceau paşii spre sicriaşul de papură unde fusese aşezat micuţul Moise. La vederea pruncului ce plângea, sentimente de milă şi dragoste i-au inundat inima, iar aces­tea au determinat-o să-i salveze viaţa. Blândeţea şi compasiunea ei sunt în totală opoziţie cu brutalitatea tatălui ei, care poruncise exterminarea nou-născuţilor de parte bărbătească. Nu putem să nu remarcăm caracterul ei curat şi sincer – ce sea­mănă mult cu al Mântuitorului Isus – atunci când se apleacă asupra unor robi, se identifică cu ei şi le redă dreptul la viaţă. Astfel, copilul salvat este înapoiat mamei, doar că acum se află sub protecţie regală.

Tabloul miraculos al salvării lui Moise conţine o ironie evidentă: fiica faraonu­lui creşte un copil evreu, care va deveni eliberatorul poporului lui Dumnezeu din sclavie. În felul acesta, Dumnezeu foloseşte un om din casa seminţei şarpelui pentru a salva sămânţa femeii. Satana doreşte ca acest copil să moară, însă Dumnezeu Se opune trimiţând un mesager al Său care, fără să ştie, aduce la îndeplinire cu fidelitate planul Său.

Edictul de moarte dat de faraon probabil n-a rămas mult timp în vigoare. Îndu­rerată de soarta tragică a copiilor evrei, poate că prinţesa l-a implorat pe tatăl ei să revoce ordinul criminal. Moise devine astfel mijlocul pasiv prin care au fost salvate vieţile nenumăraţilor copii evrei.

Deşi Moise îi datorează acestei mame imperiale viaţa şi educaţia, el „şi-a păzit inima, ca nu cumva ataşamentul său faţă de mama adoptivă să-l împiedice să facă voia lui Dumnezeu” (Patriarhi şi profeţi, p. 242); şi voia Sa era ca el să rupă lanţurile robiei poporului său.

Fiica faraonului s-a lăsat condusă de Dumnezeu, devenind mijlocul de salvare al lui Moise. Sunt şi astăzi oameni care tânjesc după dragostea şi compasiunea noastră!

Dacă se aude în jur vreun strigăt de ajutor, lasă-ţi şi tu paşii conduşi de Îngerii sfinţi!

Iared Azamfirei, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud