Mi-a fost sete

Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit. – Matei 25:34,35

După cei opt ani de singurătate şi văzându-mi copiii mari, am început să consider că viata nu îmi mai dă aceeaşi împlinire pe care mi-o dădea odată. Predicam în majoritatea weekendurilor în diferite biserici, alergam la diferite programe şi ieşiri ale Departamentului Misiunea Femeii şi predicam în diferite părti izolate din Papua Noua Guinee. Totuşi inima mea nu își găsea liniştea.

Ca să îți întorci viata pe dos, să îți dai demisia de la locul de muncă și să renunți la tot ce este sigur şi confortabil şi să zbori 24 de ore spre o viată care îți este în cea mai mare parte necunoscută, ai nevoie fie de curaj și dedicare, fie de nebunie. Încă nu sunt sigură care e cea mai bună descriere. Să locuieşti într-o tară şi cu nişte oameni a căror cultură şi viată este foarte diferită de orice ai cunoscut şi ai crezut tu vreodată este ceva foarte provocator, atât emotional, cât şi fizic.

Totuşi, când am zburat în Kenya şi m-am uitat la pământul de dedesubt, am ştiut în inima mea că Dumnezeu mă aducea acasă, aşa cum promisese. Aici avea El ceva de lucru pentru mine care să împlinească „dorința inimii mele”.

Puțin mi-am dat eu seama atunci că întreaga mea viață de dinainte, cu multele ei provocări, cu zilele ei negre şi dramele ei sufletești, precum şi cu extraordinarele ocazii de creştere, era modul lui Dumnezeu de a mă pregăti pentru misiunea pe care acum o avea pentru mine. Mă pregătise să fiu în stare să ajut populatia de masai, mai ales pe femei şi pe copii, să ducă o viată mai bună şi mai sănătoasă. Noua mea viată a început prin traiul foarte simplu şi sărac la o mică fermă, cu foarte puține facilități moderne,  îngrijind de animale. Ca să gătesc ceva simplu sau să încălzesc apă pentru „baia vaselor”, trebuie ca mai întâi să aprind focul într-o mică ”sobă eco”. Hainele mi le duc la râu să mi le spăl. Acum, în timp ce stau în casa mea cu pereți de chirpici și cu pământ pe jos, din inima pădurii din Kenya, mă minunez de abilitatea mea de a mă simți confortabil și de faptul că am ajuns să iubesc această viață simplă.

Chiar dacă unele zile abundă de depresie, de frustrare și de singurătate, aceste zile îmi dau cea mai mare împlinire. În timp ce mă prind de promisiunile lui Dumnezeu, pășesc prin credință și știu că slujesc un Dumnezeu uimitor, care ne vede și ne cunoaște adevăratele dorințe ale inimii.

Barbara Parkins