NEVASTA LUI LOT

Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot! (Luca 17:32)

Acesta este un verset scurt, dar cu o mare încărcătură semantică. Este o po­runcă spre binele nostru. Unde mai găsim o poruncă cu un început la fel de solemn? În Decalog.

De ce oare să ne aducem aminte? Oare numai de soţia lui Lot sau de rezultatele alegerilor lui Lot? Biblia nu vorbeşte mult despre Lot, cu atât mai puţin de nevasta lui. Lot este un om foarte credincios, nepotul lui Avraam şi care are cam aceeaşi viaţă cu Avraam. El se închină la acelaşi altar cu Avraam, dar are nişte defecte grave de caracter, care încep să se vadă.

Primul: când alege valea Sodomei. Şi nu ar fi de mirare, pentru că această zonă era de zeci de ori mai frumoasă şi mai bogată decât Occidentul.

Al doilea: când negociază cu îngerii – la Sodoma – ca să câştige timp.

Al treilea: când se roagă Domnului pentru a rămâne în Ţoar.

El strânsese multă avere şi fetele lui cele măritate erau foarte bogate. Casele lor erau foarte luxoase. Şi averea se strânge greu.

Dar a venit ceasul judecăţii peste Sodoma. Şi acum doar mijlocirea lui Avraam i-a mai salvat o parte din familie.

Condiţiile salvării erau foarte clare: să alerge cu mâinile goale şi să nu se uite înapoi. Este grozav dacă poţi face asta, după ce ai muncit o viaţă. Apoi îţi mai rămân şi copiii acolo. De aceea nu o acuzăm pe nevasta lui Lot. Nici textul nu cere aşa ceva, ci: „Aduceţi-vă aminte de ea!” învăţăm câteva lucruri:

  1. DUMNEZEU are nişte judecăţi de adus, iar noi visăm pace şi belşug.
  2. Vom scăpa numai dacă se fac multe rugăciuni.
  3. Bogăţia corupe. Lot nu mai gândea foarte clar.
  4. Poruncile lui DUMNEZEU nu înseamnă doar cele zece. Ellen G. White spune că nevasta lui Lot a murit deoarece „făcuse păcatul care i-a pecetluit soarta” (acela de a se uita înapoi).
  5. Este greu să renunţi la tot ce ai reuşit să strângi muncind.
  6. DUMNEZEU este bun, dar toate au limite.
  7. Când încep judecăţile lui DUMNEZEU, ziua începe cu o dimineaţă frumoasă.

Miron Toma, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.