NU VA MAI FI NICIO ZABAVA

Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci, că ÎN ZILELE ÎN CARE ÎNGERUL AL ŞAPTELEA VA SUNA DIN TRÂMBIŢA LUI, SE VA SFÂRŞI TAINA LUI DUMNEZEU, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor.(Apocalipsa 10:5-7)
Prietenul meu Jim mergea prin cimitirul american privind de sus plajele Normandiei din nordul Franţei. Sute de soldaţi americani şi-au pierdut vieţile pe 6 iunie 1944 şi în zilele următoare. Băieţi tineri, plini de speranţă şi făgăduinţă, riscaseră totul pe un pământ aflat departe de familiile lor, de casele lor şi de prietenii lor pentru a elibera o ţară îndepărtată de imperiul răului, care era Germania nazistă.
Trecând printre mii de cruci albe îngrijit aliniate, una i-a atras în mod special atenţia lui Jim. Scria:
Burnell W. Coolen Sld. 8 Inf. 4 Div.
Massachusetts, 21 iunie 1944
A realizat cu veneraţie că acel soldat a murit exact cu şase ani înainte de naşterea lui. Pentru că soldatul Coolen a fost dispus să moară de ziua lui Jim, Jim a fost născut liber, şi nu sub tirania svastică. Când Burnell W. Coolen zăcea pe moarte în Normandia, el nu şi-ar fi putut imagina că, la mai mult de 60 de ani distanţă, numele lui şi faptele lui eroice vor apărea într-o carte citită în toată lumea. Dar aşa sunt adeseori răsplătite faptele de dedicare. Multă vreme după ce actorul a părăsit scena vieţii, faptele lui încă îi mai inspiră pe alţii.
În Noul Testament, „taina lui Dumnezeu” este Evanghelia, un lucru ascuns în erele trecute, dar adus la lumină prin proclamarea lui Isus Hristos (Romani 16:25-26). Potrivit cărţii Apocalipsa, o mare proclamare finală a Evangheliei va avea loc chiar înainte de sunetul ultimei trâmbiţe. Acea Evanghelie ne spune că altcineva a fost dispus să moară pentru tine şi pentru mine, departe de casa Lui, pentru ca noi să putem trăi în libertate şi să facem o diferenţă în lumea aceasta.
Doamne, vreau să umblu pe urmele Celui care a murit pentru mine. Ascult ordinele Lui de marş pe măsură ce mă apropii de evenimentele finale ale istoriei pământului. Ajută-mă să pot ţine pasul cu ritmul Lui astăzi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.