NU VĂTĂMAŢI PĂMÂNTUL

Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „NU VĂTĂMAŢI PĂMÂNTUL, NICI MAREA, NICI COPACII, PÂNĂ NU VOM PUNE PECETEA PE FRUNTEA SLUJITORILOR DUMNEZEULUI NOSTRU.” (Apocalipsa 7:2-3)

Cadrul din Apocalipsa 7 apare în ultimul verset din capitolul 6: „Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (6:17). Scopul capitolului 7 din Apocalipsa este să ofere răspuns la această întrebare de la sfârşitul capitolului 6: „Cine [în vremea sfârşitului] poate sta în picioare?” Răspunsul vine în două părţi: cei 144 000 (7:1-8) şi o mare mulţime (v. 9-17).

Acest pasaj are un fundal descurajant. Scena are loc în Ierusalim, probabil în anul 586 î.Hr. într-o viziune, tovarăşul lui Ezechiel cheamă gărzile oraşului. Profetul priveşte şase bărbaţi înfiorători care se apropie de Templu dinspre nord, purtând arme letale. Un al şaptelea bărbat îi însoţeşte şi are un set de scris la el. Cei şapte bărbaţi intră în curţile Templului şi stau lângă altarul de arderi-de-tot (Ezechiel 9:1-2).

Apoi un lucru incredibil se întâmplă. Vizibilă tuturor, slava lui Dumnezeu, sheki-nah, se ridică de pe chivot şi iese pe uşa Templului! Dumnezeu însuşi îl cheamă pe omul cu setul de scris şi îi spune: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fa un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo” (v. 4). Apoi le porunceşte celorlalţi şase să îl urmeze şi să ucidă bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, fără să arate milă sau compasiune. „Dar să nu vă atingeţi de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!” (v. 6). Şi bărbaţii încep să ucidă bătrânii care erau în faţa Templului (v. 7).

Scena este una dintre cele mai înfricoşătoare şi mai sobre din toată Biblia. Este o descriere simbolică a evenimentelor care au avut loc aproape literal la distrugerea Ierusalimului în zilele lui Ezechiel. Dumnezeu a trasat o linie despărţitoare între cei care erau de partea Lui (suspinând şi plângând pentru păcatele groaznice ale poporului) şi aceia care urmau să piară.

Apocalipsa 7 pare să ofere o licărire a ultimelor evenimente din istoria pământului: o proclamare finală, semne simbolice pe frunte, lumea chemată la judecată şi Dumnezeu salvându-Şi poporul. La sfârşit, ochiul Lui pătrunzător poate spune cine este dedicat Lui şi cine nu. Oamenii Lui adeseori au suferit în mâinile celorlalţi din pricina Lui. La sfârşit, Dumnezeu le va arăta tuturor exact cine sunt cei care îi aparţin.

Doamne, această scenă de judecată este una care să ne trezească. Ajută-mă să nu răspund cu teamă, ci cu calm, ştiind că fiecare alegere şi fiecare decizie contează pentru Tine! Vreau pecetea Ta chiar mai mult decât viaţa însăşi.