Prăfuite, înnegrite şi cu bătături

Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia! — Romani 10:15

Eram vorbitoarea principală la primul şi singurul congres al Misiunii Femeii din zona Pacificului, organizat în insulele Fiji. Ceremonia de deschidere avea să înceapă curând, la care participau numeroşi demnitari din guvern. Căldura şi umiditatea din Fiji erau la cele mai înalte cote, iar noi ne pregăteam să ne ocupăm locul pe platforma în aer liber. Admirând costumele naţionale superbe ale femeilor, am fost surprinsă că erau aproape toate desculţe. M-am uitat la invitatele de pe platformă şi niciuna nu avea încălţăminte. Ar trebui să fiu şi eu în picioarele goale? m-am întrebat. Nu, picioarele mele nu sunt prezentabile! M-a cuprins panica.

Gazda s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit:”Rămâl încălţată. Ne e nicio problemă; eşti musafir!” Uşurată, am dat din cap şi am urmat-o până la locul meu, jenată că observase privirea mea disperată. Mi-am vârât picioarele sub scaun, privind mai aproape la pi­cioarele prăfuite, înnegrite şi pline de bătături ale invitatelor şi ale participanţilor de pe platformă — care erau departe de a fi frumoase, după standardele americane.

În timpul săptămânii petrecute acolo, am întâlnit femei din Samoa, din Tonga, din insulele Solomon de Est, din Fiji şi din alte insule din Pacific. M-au întâmpinat cu sinceri­tate, zâmbete calde şi îmbrăţişări generoase. Ca să se bucure de părtăşia cu surorile lor creştine, parcurseseră pe jos drumuri lungi şi prăfuite. Un val de vinovăţie m-a cuprins când mi-am adus aminte de percepţia mea iniţială asupra picioarelor lor: urâte.

În fiecare dimineaţă, femeile, treze de dinainte de răsărit, cântau melodii săltăre­ţe în timp ce mergeau vesele la sesiunea de rugăciune, căldura apăsătoare făcându-şi deja simţită prezenţa. Pe timpul zilei, unele dintre ele veneau să mă vadă scurt în zona invitatilor, dotată cu aer condiţionat şi situată în vârful dealului, doar ca să se asigure că totul e bine, apoi parcurgeau drumul înapoi, la încăperile lor aglomerate, fără aer condiţionat şi cu saitele subţiri întinse pe jos. Femeile mă tratau cu amabilitate şi m-au copleşit cu daruri lucrate manual, aproape de inima mea şi azi.

În cele cinci zile petrecute împreună, am fost binecuvântată din abundenţă. Am vă­zut adevărata modestie, frumoase femei ale lui Dumnezeu şi spirite creştine autentice, neegalate de toate celelalte femei pe care le-am întâlnit. Da, am fost trimisă să le predic Evanghelia, dar frumuseţea caracterului lor a lucrat asupra mea, m-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi a făcut ca Duhul Sfânt să preia controlul asupra gândurilor mele.

Îl laud pe Dumnezeu pentru că noi prăfuite, înnegrite şi pline de bătături — putem fi frumoase din cap până în picioare atâta vreme cât Îi permitem Duhului Său să locu­iască în noi.

Iris L. Kitching