UN AGENT AL SCHIMBARII
Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, MICI Şl MARI, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul. (Apocalipsa 11:18)
Cei care se confruntă cu suferinţa şi greutăţile oriunde în lume pot aprecia mesajul celei de-a şaptea trâmbiţe. Lumea îi aparţine lui Dumnezeu şi El Se va ocupa întru totul de ea la vremea potrivită (11:15). Când o va face, El va îndrepta toate relele din istorie, distrugând toată opoziţia conducerii Sale (v. 18). Textul de astăzi ne aminteşte că, atunci când ziua judecăţii va veni. Dumnezeu îi va răsplăti şi pe cei mici, şi pe cei mari (v. 18), la fel cum îi va pedepsi şi pe cei mici, şi pe cei mari (6:15).
Greutăţile din trecut au modelat tradiţia bisericii de negri din America de Nord. Aceia care au suferit asuprire în fiecare zi a vieţii lor se uitau către biserică, unde îngrijitorii puteau fi diaconi, iar măturătorii de stradă puteau fi predicatori. Tradiţia bisericii de negri urmează modelul Noului Testament, unde sclavii adeseori erau numiţi în slujba de episcop. Nu există limite când Dumnezeu este de partea ta.
Rosa Parks era obosită după o zi de lucru greu în calitate de croitoreasă în Montgomery, Alabama. Trebuia să ţină o întâlnire cu tinerii mai târziu în seara aceea. Totuşi ea nu a sărit direct în primul autobuz care a trecut pe acolo în acea joi seara. Staţia era aglomerată, aşa că s-a dus la o farmacie să cumpere o pătură electrică, gândindu-se că, dacă mai aştepta puţin, putea prinde un loc în autobuz.
Când în cele din urmă a urcat în autobuzul pentru Cleveland Avenue, a găsit un loc în spatele autobuzului. Dar după câteva staţii, şoferul i-a ordonat să se ridice pentru ca un pasager alb să poată să se aşeze. Când Parks a refuzat, şoferul a chemat poliţia să o ducă la închisoare. La două ore de la arest a fost eliberată pe o cauţiune de 100 de dolari. Până la miezul nopţii, liderii negrilor realizaseră un plan pentru o boicotare a autobuzelor din întreg oraşul. Un tânăr pastor baptist, numit Martin Luther King Jr a devenit liderul acestora.
Boicotul a durat 381 de zile, până când Curtea Supremă a hotărât că segregarea în autobuze era ilegală. Succesul boicotului a aprins mişcarea modernă pentru drepturile civile. „Când am refuzat să cedez locul, nu a fost vorba despre acea zi sau acel autobuz în special”, a spus Parks mai târziu. „Voiam doar să fiu liberă, ca oricine altcineva.”
„Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Nu trebuie să aşteptăm până ce împărăţia va veni pentru a-i trata pe alţi oameni aşa cum cerul o face.
Doamne, deschide-mi ochii faţă de nedreptatea pe care Tu o vezi în lume şi în comunitatea mea! Ajută-mă să fiu un agent al schimbării astăzi!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!