UN MUNTE MARE DE FOC APRINS

Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca UN MUNTE MARE DE FOC APRINS A FOST ARUNCAT ÎN MARE Şl A TREIA PARTE DIN MARE S-A FĂCUT SÂNGE şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit şi a treia parte din corăbii au pierit. (Apocalipsa 8:8-9)

Faptul că apa se transformă în sânge aici ne aminteşte cu putere de prima plagă din Exodul (Exodul 7:19-21). Transformarea Nilului în sânge urma să distrugă economia şi huzurul Egiptului într-o clipă. Seva Egiptului era în apa Nilului.

Dacă ai călătorit vreodată în Egipt, ştii că este o ţară bogată şi productivă de-a lungul Nilului, dar la doar câteva mile depărtare de râu vei întâlni unele dintre cele mai uscate, cele mai sterpe pământuri pe care le vei vedea vreodată. Plouă aşa de rar, că pământul este fin ca faina şi făcut praf până la extrem. Cu greu poţi găsi o urmă de buruieni, cu atât mai puţin de culturi sănătoase. De fapt, umiditatea este atât de scăzută la 16 km de Nil că aproape trage umezeala chiar din tine. De fiecare dată când am avut şansa să vizitez deşertul egiptean, a trebuit să beau câţiva litri de apă pe drumul de întoarcere sau să mă confrunt cu o durere de cap serioasă.

Textul nostru conţine o a doua aluzie clară – una la judecăţile lui Dumnezeu asupra Babilonului din vechime. „Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pământul! îmi voi întinde mâna peste tine, te voi prăvăli de la înălţimea stâncilor şi te voi preface intr-un munte aprins” (Ieremia 51:25). în Ieremia 51, Dumnezeu pronunţă judecata asupra Babilonului pentru că a asuprit poporul lui Dumnezeu. Aşadar, cea de-a doua trâmbiţă amestecă şi elemente din Egipt, şi din Babilon. Ceea ce este interesant este că ambele ţări au fost şi sunt netede, uscate şi dependente de râurile mari care trec prin ele.

Dar dacă Babilonul din vechime era localizat într-o vale netedă a unui râu, de ce vorbeşte acest verset despre un munte? într-o referinţă simbolică, Daniel 2 descrie împărăţia lui Dumnezeu în termenii unui munte mare. Aşadar, descrierea lui Ieremia sugerează că Babilonul este o mare imitaţie a adevăratei împărăţii a lui Dumnezeu. Această trâmbiţă făgăduieşte că Dumnezeu va distruge această contrafacere în apele propriei „mări”.

Judecăţile simbolice reprezentate de a doua trâmbiţă ar putea foarte bine să reflecte căderea Imperiului Roman, un eveniment care era încă plasat în viitor la momentul când loan a scris cartea Apocalipsa. Din punctul de vedere ai primilor cititori, imperiul ar fi putut părea invincibil. Dar viziunea îl asigură pe profet că Dumnezeu notează activităţile asupritorilor pe acest pământ şi acţionează la momentul potrivit.

Doamne, dă-mi încrederea că lucrurile sunt încă sub controlul Tău! Fă să nu devin nerăbdător cu privire la ritmul intervenţiilor Tale!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.