VA ŞTERGE ORICE LACRIMĂ DIN OCHII LOR

[DUMNEZEU] VA ŞTERGE ORICE LACRIMĂ DIN OCHII LOR. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, PENTRU CĂ LUCRURILE DINTÂI AU TRECUT. (Apocalipsa 21:4)

„Te iubesc, tată.” A fost ultimul lucru pe care Howard l-a auzit de la fiica sa. Ce a determinat-o să dea acel telefon care să se încheie cu acele cuvinte? Ştia că autobuzul în care urma să urce va exploda? Nu se presupune că trebuia să moară el înaintea copilului său? Howard se simţea singur în durerea lui. Apostolul Pavel a făgăduit că Dumnezeu nu va pune asupra noastră poveri mai mari decât putem duce (1 Corinteni 10:13), dar Howard nu mai era sigur de asta. Greutatea din pieptul lui îi tăia respiraţia uneori.

Căuta alinare în cuvintele lui Isus: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi” (Matei 5:4). Dar făgăduinţa nu părea să se împlinească în experienţa lui Howard. Deşi citea textul, nu se simţea alinat. Un sentiment de pierdere continua să îi strângă inima.

Mă întreb la ce se gândea Maria când şi-a văzut Fiul pe cruce, a cumpănit el. Este interesant că Biblia nu înregistrează nicio izbucnire emoţională din partea ei. Ea nu a strigat niciodată: „Ce îi faceţi Fiului meu?” Ştia că trebuia să moară? înţelesese lucrul acesta ca parte a planului cosmic? De ce nu a alergat şi nu s-a oferit să îi ia locul?

Când a venit primăvara, Howard s-a simţit un pic mai bine. Când trandafirii au început să înflorească, el şi-a amintit vremurile fericite când planta cu fiica sa şi se bucura de tufişuri. Dar când au venit ploile s-a simţit posomorât din nou. „încă mai retrăiesc acel apel telefonic al tragediei de parcă ar fi fost ieri”, a spus el. „Doamne, încă nu îţi înţeleg planul!”

într-o zi, el a dat peste Apocalipsa 21:4: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Acestea erau cuvinte din viitor – cuvinte pe care tânjea să le audă. Howard a realizat că ele explicau şi Matei 5:4. Cei care plâng nu primesc întotdeauna alinare în viaţa aceasta. Timpul viitor este o promisiune care nu se aplică întotdeauna aici şi acum.

Dar ambele texte sunt clare aici. Howard îşi va vedea fiica din nou. Pentru că el crede în viaţa veşnică, a găsit din ce în ce mai multă alinare în viziunea Apocalipsei asupra speranţei. Deşi fiica lui zace într-un mormânt, el ştie că Isus Se va întoarce iarăşi. Şi când o va face, Dumnezeu va şterge orice lacrimă şi plânsul va fi alinat pentru totdeauna.

Doamne, adeseori m-am simţit frustrat de rugăciuni la care nu am primit răspuns, tragedii care nu au fost prevenite, oameni iubiţi pe care i-am pierdut. Ajută-mă să mă încred în făgăduinţa Ta viitoare!