VINDECAREA NEAMURILOR

În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la VINDECAREA NEAMURILOR. (Apocalipsa 22:2)

Expresia de la sfârşitul acestui text m-a fascinat dintotdeauna. Dacă Noul Ierusalim este parte a unei lumi perfecte, de ce este nevoie de vindecare? Boala şi moartea aparţin trecutului de aici înainte (Apocalipsa 21:4). Aşa că nu despre vindecarea fizică este vorba aici. Textul spune că vindecarea nu este pentru fiecare persoană, ci pentru „neamuri”. Adeseori bazat pe termenul ebraic goyim, cuvântul se referă şi la naţiunile străine şi la neamuri.

S-a sugerat că „vindecarea” din Apocalipsa 22:2 are de-a face cu barierele naţionale şi lingvistice. Oameni din toate neamurile şi limbile locuiesc în Noul Ierusalim. Frunzele copacului vieţii reprezintă depăşirea rănilor şi a barierelor care îi separă pe oameni. Scopul este eliminarea tuturor barierelor mintale şi emoţionale între evrei şi neamuri, sclavi şi oameni liberi, bărbaţi şi femei, şi aducerea laolaltă a celor salvaţi într-o singură familie unită în Isus Hristos (Galateni 3:28; Apocalipsa 21:24-26).

în ultimii ani, lumea a avut parte de o astfel de pregustare în Africa de Sud. Eugene de Kock este un sud-african alb care a slujit mulţi ani în calitate de comandant al echipelor morţii în perioada apartheidului, grupare care a fost condamnată de către stat. El ispăşeşte acum o pedeapsă de 212 ani în închisoarea Pretoria pentru crime împotriva umanităţii. O femeie psiholog neagră, Pumla Gobodo-Madikizela, l-a intervievat de De Kock vreme de 46 de ore în total. Pentru siguranţa ei, gardienii îl ţineau legat de un scaun prins cu şuruburi în podea şi scaunul ei era pe roţi, astfel încât să se îndepărteze repede dacă încerca să ajungă la ea.

De Kock, totuşi, nu s-a comportat ca monstrul pe care ea îl aştepta. În schimb, el a cerut permisiunea să întâlnească văduvele câtorva poliţişti negri, bărbaţi ai căror execuţii le aranjase. El voia să îşi ceară iertare în privat. Spre surpriza lui De Kock şi a lui Gobodo-Madikizela, una dintre văduve a mărturisit: „Am fost profund impresionată de el.” Spre surpriza lor şi mai mare, toate văduvele l-au iertat „instinctiv”.

Merita un asemenea bărbat iertare? Este mai mult decât asta. Iertarea este ceva ce pare să transcendă cruda realitate şi ura rasială şi culturală pentru a ajunge la inimă şi a îndrepta lucrurile chiar dacă pare imposibil. Şi lucrul incredibil este că, mai mult decât absolvirea celui iertat, iertarea pare să îl vindece pe cel care iartă. Durerea bărbatului alb a mişcat-o atât de mult pe femeia psiholog încât, la un moment dat, pierzând din vedere propria siguranţă, s-a întins şi i-a atins mâna care tremura. Gestul i-a uimit pe amândoi. Vindecarea neamurilor începuse.

Doamne, mă rog ca vindecarea neamurilor să înceapă în inima mea astăzi! întă-reşte-mă să extind iertarea ta pentru a-i cuprinde pe toţi cei la care ajung!